Tabăra la Sinaia 2018

Tabăra la Sinaia 2018

Săptămâna aceasta, pentru că a fost vacanță, am pregătit o ieșire de 4 zile la munte cu copiii din Orchestra Matias. Astfel, luni, 5 februarie, am plecat, 20 de copii însoțiți de 5 adulți, cu două mașini spre Sinaia. Cum am ajuns, ne-am instalat și am plecat la plimbare prin oraș, iar prima zi am desfășurat activități sportive și recreative într-un ritm mai încet. A doua zi dimineață, marți, am plecat spre Bușteni și am urcat cu telescaunul spre pârtia Kalinderu, unde am petrecut toată ziua pe pârtie. Ne-am bucurat, deopotrivă adulți și copii, de zăpadă și de săniuță. Seara când ne-am întors la cabană am fost primiți de o ciorbă aburindă făcută de mamaia Anișoara, sufletul taberei, ciorbă care a făcut minuni pentru copiii înghețați de la frigul de pe pârtie.

În cea de-a treia zi am plănuit o plimbare cu telecabina spre Sfinx și Babele de la Bușteni. Însă, din cauza vremii capricioase telecabina nu a fost funcțională.  Întâmplarea ne-a dat ocazia să-i cunoaștem pe cei de la Trasee Montane Excursii Bucegi care ne-au făcut o propunere de nerefuzat pentru o drumeție de neuitat spre Padina. Ei au fost cei care ne-au oferit transportul până acolo cu 3 jeepuri. În drum spre Padina am avut câteva opriri al căror scop a fost atât educațional, cât și recreativ. Astfel, am trecut pe la cariera de piatră, pe la Zănoaga, am vizitat Grota Ursului și Peștera Ialomiței și am trecut prin cheile Tătarului și ale Zănoagei. De pe platoul din Padina, am putut vedea, de la distanță, și cele două obiective pe care plănuisem să le vedem, Babele și Sfinxul. Putem spune astfel că am reușit să acoperim cele mai importante puncte din Parcul Bucegi. Ajunși înapoi la cabană seara, înghețați și înfrigurați, am găsit ciorbă ferbinte, delicioasă, făcută de mamaia Anișoara, mămăliguță, mujdei și grătar. După cină ne-am jucat în grup jocuri de socializare și de creativitate.

În ultima zi am avut program lejer, de voie, am făcut ordine și curățenie în cabană și după un prânz bogat ne-am întors în Jilava.

Pe parcursul celor patru zile, copiii și însoțitori lor, Doinița și Nelu (reprezentanții Asociației), Leo și Georgiana (doi părinți) și mamaia Anișoara (sufletul taberei) au gătit, organizat activitățile de exterior și ordinea și curățenia în interiorul cabanei. La final am plecat cu toții mulțumiți, încărcați cu energie multă și inspirație pentru un nou semestru de activități școlare și extrașcolare cu realizări.

Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această tabără, participanți, organizatori, prieteni de la primăria și școala nr 2 din Jilava, soferii Florin si Emil, prieteni de la Albalact. Mulțumim în special reprezentanților primăriei Jilava, primarului Elefterie Ilie Petre și doamnei viceprimar Mariana Dumitrescu pentru asigurarea transportului, dar și pentru entuziasmul lor, susținerea activităților asociației și implicarea în aceste activități. Mulțumim cu multă căldură și bucurie prietenilor de la Albalact care au asigurat cazarea pentru aceste patru zile minunate!

Leave a Comment