Campanie strângere de fonduri pentru Cami

Campanie strângere de fonduri pentru Cami

În vârstă de 10 ani, Cami se numără printre primii membri veniți în Orchestra Matias. Ea cântă la vioară de la vârsta de 7 ani și a câștigat în 2 ani 13 premii dintre care 5 premii întâi, 2 premii doi, 4 premii trei și o mențiune. Tot atunci, în clasa I, când a început să învețe să citească și să scrie a descoperit că are o problemă de vedere. După ce a consultat trei medici și a schimbat 2 perechi de ochelari a descoperit că are o problemă rară de vedere, boala Stargardt. Boala Stargardt este o degenerescență maculară ereditară ce duce la pierderea treptată a vederii centrale, pentru care nu există tratament curativ. Anul acesta însă părinții ei au descoperit că există o pereche de ochelari eSight 3 care o ajută să vadă să citească și să scrie la școală, și să citească notele de pe portativ, ochelari care costă 8000 de dolari.

Deși, în ciuda deteriorării vederii, Cami merge în continuare la școală și cântă la una din cele 6 viori ale orchestrei, participând la importante concursuri de interpretare: concursul internațional Paul Polidor, concursul național de interpretare instrumentală Marele Premiu, concursul național de interpretare W.A. Mozart, concursul național Iosif Sava, concursul național Tinere Talente. Însă nici situația familială, nici solidaritatea comunitară nu au reușit să strângă cei 8000 de dolari pentru ochelarii lui Cami.

Haideți să strângem cei 8000 de dolari și să o ajutăm pe Cami să continue lucrurile bune pe care le-a făcut până acum donând bani direct părinților sau în contul Georgetei Rădanțu, IBAN RO21RZBR 0000 0600 1857 7649, la Banca Raiffeisen, cod BIC RZBRROBU. Persoană de contact Georgeta Rădanțu, 0770 161 791.

Publicată de Leo Neagu pe Luni, 22 mai 2017

Leave a Comment