Dar din dar pentru o dragoste desculță – final de campanie de donație cărți

Dar din dar pentru o dragoste desculță – final de campanie de donație cărți

Dragi prieteni,

Vineri 20 aprilie s-a încheiat campania de donație de cărți „Dăruiește o carte pentru o educație fără culoare sau preț”. Cu ajutorul oamenilor de bine și al prietenilor am reușit să depășim numărul de cărți pe care ni l-am propus inițial. Am primit peste 1000 cărți pentru copii, dublu față de cât ne așteptam.

Membrii mai mari și mai mici ai asociației s-au mobilizat și au fost deschiși să contribuie fiecare cum a putut. Considerăm că, deși avem nevoie de ajutor să susținem activitățile în comunitate, nu suntem prea săraci să facem fapte bune, mai ales când facem totul cu bucurie. În plus, am învățat că putem face fapte mari pornind de la lucruri mărunte, și putem da mai departe din ajutorul și susținerea primite.

Tinerii din orchestră au dus campania de donație de cărți în școlile lor din București și au mobilizat reprezentanții școlilor pentru colectă, au contribuit cu timp, energie și bani pentru completarea donației cu alte produse necesare (haine, alimente și rechizite) familiilor nevoiașe.

Am avut un week-end plin în care am pregătit transportul, iar duminică am fost la Negrești să ducem cărțile și pachetele la trei școli din oraș și din împrejurimi. Pe lângă cărțile donate, comunitatea Matias (membrii asociației, membrii orchestrei și părinții copiilor, voluntarii) a cumpărat și pregătit pachete cu produse neperisabile pentru membri acestor comunități.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit cu cărți, dar și tuturor celor care au ajutat la colectarea și sortarea cărților, precum și la transportul pachetelor! Ne bucurăm să avem în jur o comunitate mare, cu energie mobilizatoare, care și-a arătat solidaritatea în realizarea faptelor bune de câte ori a avut ocazia. Și dacă vreți să vedeți mai îndeaproape comunitățile pentru care am făcut campania puteți găsi detalii aici sau aici.

 

                                  

Leave a Comment